Revista Suspans.ro, lansarea

După o campanie de promovare plină de suspans (pentru care trebuie să ne scoatem pălăria în faţa echipei Nemira–lui Vlad Puescu, în special, fiindcă el a născocit povestea crimei de la cabana Suspans.ro!), iată că vineri, 11 iunie, a venit rândul să lansăm revista la târgul de carte Bookfest, de la Bucureşti. La standul Editurii Nemira, evident, fiindcă ei i se datorează apariţia acestei reviste.

N-am să vă spun multe despre ce a fost acolo. Voi lăsa pozele să vorbească de la sine. Vă spun doar că eu, criminalul, am fost adus pe sus de gărzi. 🙂

Săltat în timp ce voiam să spăl putina

Mărturia făptaşului

Bogdan Suceavă ţinând o pledoarie în favoarea criminalului. 🙂

Cătălin Sturza, complice Suspans.ro (dacă nu mă credeţi, vedeţi voi în nr. 2!)

Crima de la cabana „Suspans.ro”

Vă spuneam ieri de concursul organizat de Editura Nemira şi revista Suspans.ro (care îşi anunţă cu această ocazie apariţia). E vorba de ceea ce am numit Agenţia de Lectură Particulară. Nu trebuie decât să vă înscrieţi cu adresa de e-mail la newsletter-ul revistei, aici. Începând de astăzi şi până în data de 9 iunie, veţi primi în căsuţa de poştă electronică indicii care să vă ducă la diferite fragmente din povestea crimei petrecute la cabana Suspans.ro. Pe baza acestor fragmente, voi trebuie să găsiţi ucigaşul. Sunt premii serioase în joc, bonuri valorice, cărţi multe şi un tricou de colecţie. Zilnic. Găsiţi toate informaţiile, frumos sistematizate, pe site-ul revistei, tot aici.

Indiciul zilei de astăzi a fost deja trimis. Dacă încă nu v-aţi prins în horă, nu e timpul pierdut.

Ucigaşul e-n libertate şi crede – ca orice ucigaş – că a făptuit crima perfectă. Demonstraţi-i că se înşală amarnic! 🙂