Aflu, din Paris Review, că o asemenea carte chiar există. Şi că e compilată de o anume Carmela Ciuraru. Now, nu-i aşa că numele ăsta sună româneşte? Pe site-ul autoarei suntem asiguraţi că nu e-un pseudonim. Hm… Dar nici alte informaţii despre originile ei n-am găsit… Oricum, asta-i secundar. Ce m-a intrigat e descrierea asta: “part detective story, part exposé, part literary history, and an absorbing psychological meditation on identity and creativity”.
Chiar aş citi o carte d-asta!
Un traseu interesant:
Tu, scriitor de renume, să zicem Jeff, te dai pe Facebook şi, la un moment dat, ping!, primeşti un mesaj privat. Un individ, să zicem Richard, îţi spune că ţi-a citit una dintre culegerile de povestiri – una anume, care detaliază întâmplări dintr-un oraş pentru care toată lumea te cunoaşte, pe tine, scriitorul de renume – şi că i-a plăcut la nebunie. Tu, intrigat, vezi că individul e artist grafician. Cum îţi plac chestiile deşucheate, mai ales dacă-s desenate cu artă, îl cauţi pe net şi rămâi mască la lucrările lui. Dai fuga-fuguţa, îl contactezi şi-i propui să facă 10 desene inspirate de cartea ta care el zicea că i-a plăcut la nebunie. La rândul tău, promiţi că vei scrie câte o povestire inspirată de fiecare dintre acele 10 desene.
Aţi priceput cum decurge treaba?
Dacă nu, înlocuiţi scriitorul de renume cu Jeff VanderMeer, oraşul fictiv cu Ambergris, artistul grafician cu Richard A. Kirk şi veţi vedea că-n „n” luni va apărea un nou volum de povestiri din Ambergris. 🙂
Sau, dacă nu mă credeţi pe cuvânt, citiţi ce zice chiar Jeff la el pe site: AICI.
Deloc surprins, aflu că încă un membru al USR îşi dă demisia din această uniune. E vorba de Iulian Tănase. Ne anunţă aici, pe blogul său, dar şi într-un text din revista Kamikaze, care apare mâine.
Tot un fel de demisie anunţă şi Adrian Crăciun, alias Aspoiu, pe blogul CititorSF, ctitoria sa. Textul se intitulează – potrivit – „Adio bah!” şi se încheie destul de enigmatic astfel: „Asadar, adio Aspoiu! And see you, readers, on the other side.” Sper, totuşi, că asta nu echivalează cu despărţirea lui de blogul pe care l-a înfiinţat, ci doar de „camera închisă” la care face referire. Eu, unul, vă mărtuiresc să m-aş bucura de asta. Mi-e dor de acel CititorSF de la început.
Mircea Pricăjan 