Coming Soon

Dacă în spatele lui www.darktower.com cam ştim ce s-ar putea afla, numărătoarea inversă se-ndreaptă spre-un mister total în cazul site-ului Pottermore. Lumea a-nceput să speculeze că ar putea fi vorba despre (şi aici, ca şi-n cazul DT) un al optulea volum din seria Harry Potter, asta-n ciuda faptului că autoarea s-a jurat că a terminat-o definitiv cu micul vrăjitor. Alţii cred însă că-i vorba de cu totul altceva, totuşi nu mai puţin interesant.

Dacă tot suntem la subiectul ăsta, chiar voiam să vă întreb: Voi aţi citit vreuna dintre cărţile astea? Că eu nu.

M-am scos

Mâine e 15 a lunii, deci e un nou număr Suspans. Şi ce face Mircea în preziua lansării numărului? Evident, redactează textele primite şi stă călare pe mail, bătând la cap oamenii să trimită alte texte (unele promise, altele ba).

E muncă faină, asta cu revista. Cu atât mai faină cu cât, uneori, te dai de ceasul morţii, încercând să găseşti informaţii tehnice pe care unele edituri se încăpăţânează să NU le furnizeze pe site-urile proprii şi personale. Cum ar fi numele traducătorilor.

Dar de-acum m-am scos. Am dat adineauri peste site-ul ăsta: www.infocarte.ro. Îşi zice Catalogul cărţilor disponibile în România şi, ce să vezi?, chiar asta este. Am verificat deja cu mai multe titluri. Găseşti, dom’le, di tăte. Sau aproape…

Oricum, e-o unealtă utilă şi m-am gândit să v-o arăt şi vouă. Cine ştie, poate-poate v-o prinde bine.

Rezoluţie

Deşi e mai rapid şi mai comod să ţâp pe pagina mea de facebook orice găsesc interesant pe net într-o zi, am decis ca de azi înainte să fac acest lucru aici, pe blog. Cu riscul de-a avea mai multe postări scurte într-o zi. Avantajul: chestioarele acelea, dintre care multe sunt demne de atenţia oricui (socot), vor rămâne în arhiva site-ului, vor putea fi consultate oricând şi vor putea da seama de evoluţia lucrurilor într-o perioadă anume. Facebook o fi el fain, da’ e ca la piaţă. Plus că-i o piaţă cu circuit închis. (Desigur, asta nu-nseamnă că nu voi fi de găsit şi pe acolo.)

Ast-am decis.