Mno, hai să terminăm odată cu planurile de viitor. The future is now, so let’s make it happen.
Am în dreapta mea acum, când aştern rândurile astea, mai multe cărţi despre care am tot vrut să scriu şi cu vrutul am rămas. Sunt lecturi de prin noiembrie şi decembrie 2010. De-atunci am mai citit câteva cărţi, fapt ce a făcut ca multe din amănuntele ăstora de care zic acum să se cam şteargă. Da’ nu-i bai, v’o doo-trii cuvinte tot oi găsi de spus despre dânsele.
Încep cu un roman publicat de Dean Koontz chiar anul trecut. RELENTLESS, îi zice – de unde şi titlul postării de faţă. 😉
Agreabilă lectură. Asta-mi vine-n gând întâi şi-ntâi, amintindu-mi cartea. Nu cred că autorul s-a spetit prea tare scriind-o. A pornit, pesemene, cu ideea de-a mai adăuga un titlu colecţiei lui de romane umoristice (despre Life Expectancy, alta de-acest soi, am scris fix pe blogul ăsta, la începuturile lui, în iulie 2007 – aici), dar pe parcurs şi-a uitat legământul dintâi, s-a lăsat prins de acţiune şi a-nceput s-o facă pe seriosul. Categoric, cartea ar fi ieşit mult mai bine dacă păstra tonul degajat şi ludic până la sfârşit.
Dar despre ce-i vorba? Despre coşmarul şi-n acelaşi timp visul oricărui scriitor. Cubby Greenwich e scriitorul din poveste şi el primeşte după lansarea unei cărţi o recenzie devastatoare din partea celui mai temut şi apreciat critic literar din SUA (botezat Waxx, nici mai mult, nici mai puţin). Ei, agentul şi editorul sunt cât se poate de fericiţi, întrucât şi numai faptul că Waxx l-a băgat în seamă e lucru mare. Totuşi, Cubby al nostru simte că i s-au înecat corăbiile. E frământat, nu mai are hodină şi face el cum face că forţează soarta (vorba vine!) să i-l scoată în cale pe Waxx. La un restaurant. Criticul cel aspru îl urmăreşte chiar la toaletă şi-i zice un singur cuvânt: „Doom”. Ei, chiar asta se-ntâmplă apoi. Casa scriitorului e aruncată în aer, el şi familia lui, puşi pe fugă, sunt urmăriţi oriunde, primesc tot soiul de mesaje ameninţătoare… Şi ei descoperă, fără stupoare, că-i vânează însuşi Waxx. Aşa cum a mai vânat el alţi scriitori pe care i-a desfiinţat – la figurat, dar şi – iată! – la propriu.
Bine-nţeles că la final autorul are ocazia să-l confrunte pe critic. Şi coşmarul de până atunci se transformă în cel mai dulce vis al său. Apucă să-şi ia revanşa. 🙂
Cum spuneam, cartea porneşte pe-un ton zglobiu, vesel foc, parodic şi, chiar dacă pe parcurs mai sunt câteva momente hazlii (socrii scriitorului Cubby, experţi în explozibili, trăiesc într-un buncăr sub pământ, înarmaţi până-n dinţi, iar de aici rezultă nişte lucruri foarte faine – „Meet the Fockers” anyone?), până la urmă rămâi cu un gust incert, nici aşa, nici altminteri.
În tot cazul, Relentless rămâne un roman marca Dean Koontz, iar asta înseamnă mult. Unii autori – Koontz included – pur şi simplu nu pot s-o feştelească iremediabil. Vreau totuşi ca următorul Koontz pe care-l citesc să fie unul dead serious. Poate chiar What the Night Knows, lansat pe 28 decembrie. Am înţeles că-i un roman cu fantome. Koontz nu s-a prea apropiat de ele până acum…
P.S. Pentru doritori, BookDepository văd că are în continuare cartea la mega-reducere. 3,56 €. Decât! Clic AICI.
Mircea Pricăjan 