Familia pe mai

Ieri a venit de la tipar numărul 5/2011, numărul îngrijit de colegul Traian Ştef.

Din sumar, selectiv:

  • Al. Cistelecan despre Mircea Mihăieş
  • Alexandru Vlad cu o istorioară, Burghiul, extrem de savuroasă
  • Alex Ştefănescu despre o păţanie hazlie cu Dan C. Mihăilescu
  • Ioan Moldovan despre cărţile a doi poeţi, Adrian Alui Gheorghe şi Mircea Petean
  • Dan-Liviu Boeriu, în prima sa colaborare în calitate de cronicar, despre noul volum al lui Ionuţ Chiva
  • Mircea Morariu, ca de obicei, cu cronici la cărţi şi spectacole de teatru, dar şi la o apariţie Polirom, Comunism şi totalitarism, de Stéphane Courtois
  • Cezara Boghici, la Criterion, despre Marta Petreu
  • Proză de Péter Nádas, un fragment din romanul Apocalipsa memoriilor, în curs de apariţie la Curtea Veche, în traducerea Anamariei Pop
  • Încă o proză, aceasta semnată de Daniel Vighi
  • Poeme de Paşcu Balaci, Mircea Bârsilă, Petru Covaci

Numărul este ilustrat cu reproduceri ale lucrărilor artistului plastic Gina Hora.

MysteryThrillerFest

Începând de mâine într-o săptămână, are loc prima ediţie a Festivalului Mystery&Thriller, eveniment organizat de Grupul de edituri Flacăra, Tritonic, Crime Scene şi Ramirez Books. Locul de desfăşurare: Palatul Şuţu din Bucureşti.

Iată şi programul, pe zile:

Joi, 23.06,  ora 18

ZILE UCIGAŞE LA ZURICH

Despre Crime Fiction azi şi mai ales mâine. Bogdan Hrib a participat la Conferinţa internaţională AIEP – International Crime Writers Association de la Zurich. Ce ne înspăimântă şi ce ne ajută! Participă Monica Ramirez, Oana Stoica Mujea, George Arion, Lucia Verona.

Vineri, 24.06, ora 18

POLICIER A LA ROUMAINE

Autorii români la raport. Despre ce am făcut şi ce vom mai face în Romanian Crime Writers Club. Participă: George Arion, Stelian Ţurlea, Monica Ramirez, Lucia Verona, Oana Stoica Mujea, Ada Pavel, Emil Simionescu.

Sâmbătă, 25.06, ora 17:00

PUBLICAŢI, DAR NU VINDEŢI?

Prezentare volume CRIME SCENE şi revista Flacăra.

Romanele Ieși din rând! de Stelian Ţurlea, Fortăreaţa nebunilor de George Arion, Ucideţi generalul de Bogdan Hrib, Identităţi secrete volumele 1 şi 2 de Monica Ramirez şi A 4-a ţintă de Emil Simionescu. Participă autorii, scriitoarea Lucia Verona şi Oana Stoica Mujea, editor.

Dezbatere despre situaţia pieţei de carte din România.

Sâmbătă, 25.06, Ora 18.30

Lansare volume Sărutul morţii de Oana Stoica Mujea şi Andra Pavel (Tritonic) şi Traficantul de umbre de Monica Ramirez  (Ramirez Books). Participă autorii şi editorul Bogdan Hrib.